- a cădea la picioarele cuiva
- to fall at smb.'s feet.
Română-Engleză dicționar expresii. 2013.
a cădea la picioarele cuiva
Look at other dictionaries:
picior — PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la şold până la vârful degetelor, şi fiecare dintre membrele celorlalte vieţuitoare, care servesc la susţinerea corpului şi la deplasarea în spaţiu. ♢… … Dicționar Român
ţine — ŢÍNE, ţin, vb. III. I. tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ expr. A i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare… … Dicționar Român
hierochuntica — MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebraţului, care se termină cu cele cinci degete. ♢ loc. adj. De mână = a) făcut cu… … Dicționar Român
genunchi — GENÚNCHI, genunchi, s.m. 1. Parte a piciorului (la oameni şi la unele animale) care cuprinde regiunea articulaţiei femurului cu tibia (incluzând şi rotula). ♢ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi şi cu gambele aşezate pe pământ. Pe… … Dicționar Român
rupe — RÚPE, rup, vb. III. 1. tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acţiunea unor solicitări mecanice; a despărţi (intenţionat) un obiect în două sau în mai multe bucăţi. ♢ expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau… … Dicționar Român
împiedica — ÎMPIEDICÁ, împiédic, vb. I. 1. refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care stă în cale (şi a cădea); a se poticni. ♢ expr. A se împiedica în picioare = a se împletici. A i se împiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine… … Dicționar Român
greu — GREU, GREA, grei, grele, adj., GREU, adv., s.n. I. adj. 1. Care apasă cu greutate asupra suprafeţei pe care stă; care are greutate (mare); care cântăreşte mult. Corp greu. ♢ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea… … Dicționar Român
lega — LEGÁ1, leg, vb. I. I. tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr un nod, o fundă) capetele de sfoară, de aţă, de sârmă, de lanţ etc. (astfel încât să formeze un tot). ♢ expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face… … Dicționar Român
